Lyloou

Jocul destinului!
Din capul locului am stiut. Ma uitam la ea si ceva ma atragea ca un magnet, desi nu stiam inca cum sa intru in vorba cu ea!O oarecare stare de tensiune plutea in aer, vroiam sa ma uit la ea si nu puteam, desi imi simteam inima batandu-mi imi piept de parca era un porumbel ce tocmai l-ai prins intre palme iar el ar da orice sa nu mai fie acolo!Primul cuvant pe care i l-am adresat a fost ca o eliberare, ca o revarsare de energie. Din acel moment corpurile noastre, de cate ori se intampla sa ne apropiem unul de celalalt, au alcatuit un sincron perfect, de parca un resort nevazut le mana in aceeasi directie.